Ursus spelaeus sau ursul peşterilor aparţine de specia de animalelor dispărute care au trăit în perioada ultimei glaciaţiuni (perioadă în urmă cu 2.6 - 2,7 milioane de ani caracterizată prin răcirea climei pământului). Ursus spelaeus provine probabil din Ursus deningeri, arealul ursului de peşteră era continentul Europa, zona lui de răspândire întinzându-se din nordul Spaniei până în Ural. Această specie preferă peşterile ca adăpost în timpul hibernării, peştera este locul unde-şi creşte puii sau este locul unde moare. Mărimea ursului atingând 3,5 m lungime (cap şi trunchi) înălţimea la greabăn (umăr) fiind de 1,7 m, acest urs fiind mult mai mare ca ursul brun, femela fiind mai mică decât masculul, acest dimorfism sexual observându-se şi azi la urşi. Madibula ursului peşterilor era bine dezvoltată, ursul fiind omnivor (consuma vegetale şi carne), este reprezentantul tipic al animalelor din timpul glaciaţiunii, urmele lui fiind găsite numai până unde se întindeau în acel timp pădurile de foioase. Locurile din Europa unde s-au găsit urmele lui sunt peşterile:
Drachenhöhle lângă Mixnitz în Austria, Heinrichshöhle, Dechenhöhle, în Germania, Peştera Urşilor şi Peştera Meziad în România;. Neclarificată este problema vânării acestui urs în perioada glaciaţiunii, deoarece omul care provine din Africa ajunge numai cu 10 000 de ani în Europa, la unele cranii găsindu-se răniri provocate probabil de vânători, totuşi nu s-a putut constata o vânare intensivă a acestui animal, dispariţia animalului se presupune că s-ar datora schimbării de climă.
