Colectia de poze loveanimals.3xforum.ro
Total 198 poze.

InapoiInainte

 
pestele clovn percula), originar din zona indian si a marii bariere de corali, este regasit dinPestele clovn (Amphiprion percula), originar din zona Pacificului Indian si a Marii Bariere de Corali, este regasit din Nordul Queensland-ului pana in Malaezia, teritoriu care cuprinde Noua Guinee, New Britain, New Irland, Solomon Island si Vanuatu. In habitatul sau natural, traieste in apele marine la adancimi de 1-12 metri. In concluzie, pestele clovn este un peste de apa sarata, care, datorita coloritului sau caracteristic, se enumera printre preferintele acvaristilor. Ca toti pesti-anemone, pestele clovn isi creaza legaturi simbiotice cu anemonele marine din genurile Heteractis magnifica, Stichodactyla gigantea si Stichodactyla mertensii. El isi foloseste gazda, atat ca adapost ,cat si pentru a se proteja de pradatori si, in schimb, pestele clovn indeparteaza intrusii si isi toaleteaza gazda, inlaturand parazitii. Inainte ca pestii clovni sa devina rezidenti ai anemonelor, ei executa un dans elaborat in jurul acestora, atingandu-le usor tentaculele cu diferite parti ale corpului lor pana cand se familiarizeaza cu gazda. Prezenta unui strat de mucus situat pe suprafata pielii pestilor clovni, ii face pe acestia imuni la urzicaturile letale ale anemonei. In situatia in care pestele clovn nu mai este protejat de acest strat de mucus, el poate deveni oricand o prada pentru anemone. Datorita relatiilor lor stranse, distributia anemonele dicteaza si arealul de viata al pestilor clovni. Ambii simbionti traiesc in apele de coasta de mica adancime din zonele tropicale, in care adancimea rareori depaseste 12 metri, iar temperatura apei este intre 25-28 grade C. Relatiile de tip simbiotic intre pestii clovni si anemone, in general, se creaza in regiunile cu recifi de corali sau stanci, unde anemonele se pot ancora, iar pestii clovni pot inota de jur imprejurul tentaculelor protectoare ale gazdei. Taxomia Regnul: Animalia Increngatura: Chordata Clasa: Actinopterygii Ordinul: Perciformes Familia: Pomacentridae Genul: Amphiprion Specia: Amphiprion percula Descrierea Pestele clovn prezinta un colorit caracteristic, pe corpul acestuia distingandu-se trei benzi verticale de culoare alba, marginite de linii negre pe un fondul portocaliu intens al restului corpului. Prima banda se gaseste inapoia ochilor, cea de-a doua imparte pestele in doua, iar cea de-a treia este situata aproape de inotatoarea codala (caudala). Marginile libere ale inotatoarelor sunt, de asemenea, conturate cu negru. In realitate exista o diveristate de subspecii de peste clovn, cea descrisa anterior fiind doar cea mai frecvent intalnita. Pestele clovn se gaseste in diferite nuante de culoare si modele, specifice fiind cele trei benzi de culoare alba. Nu exista diferente evidente de colorit intre mascul si femela, dar femela este mai mare in comparatie cu masculul. Pestele clovn poate atinge la maturitate o lungime de pana la 7-11 cm. Acvariu si conditiile de viata Pestii clovni nu sunt indicati sa fie crescuti de catre acvaristii incepatori, fiind mult mai dificil de aclimatizat si necesitand un proprietar experimentat care sa detina informatiile necesare intretinerii si cresterii acestora. In momentul in care va hotarati sa cresteti pesti clovn, este bine sa stiti ca ideal ar fi sa achizitionati cateva exemplare, in special tinere, intrucat sunt mult mai usor de aclimatizat. In acvariul in care este introdus pestele clovn nu este obligatoriu sa existe si anemone marine, pestele putandu-se adapta si supravietui si fara gazda sa. Acvariul trebuie sa fie prevazut cu spatiu suficient pentru inot si cu locuri in care pestele clovn sa se poata ascunde. Pestele clovn are tendinta de a inota la fundul acvariului, cu miscari dezordonate, dintr-o parte in cealalta a bazinului. Capacitatea acvariului: 75 litri Gravitatea specifica a apei: 1.020-1.025 pH-ul apei: 8.1-8.4 Temperatura apei: 25-28 Celsius Hranirea Pestele clovn este omnivor, astfel ca mananca atat carne, cat si vegetale. In mediul sau natural, pestele clovn isi obtine hrana aproape in totalitate cooperand cu gazda sa, anemona. Pestele clovn paraseste spatiul securizat oferit de tenaculele anemonei, indreptandu-se spre reciful invecinat. Coloritul lui stralucitor atrage pestii de talie mai mare care, ispititi de dorinta de a se hrani, il urmaresc pana la anemona, unde sunt urzicati de una dintre tentaculele acesteia. Ulterior, anemona consuma pestele. Pestele clovn consuma resturile care raman dupa ce se hraneste anemona, crustacei, viermi si algele care alcatuiesc planctonul (fitoplanctonul). Cand sunt crescuti in captivitate, in acvarii, pestii clovni pot fi hraniti cu fulgi, granule special formulate pentru acest tip de pesti si, uneori, cu carne cruda. Hrana va fi administrata in cantitati mici si in 2-3 tainuri. Reproducerea Pestele clovn se imperecheaza pe tot parcursul anului. Femela da nastere la o singura fatare la circa 100-1000 de descendenti. Perechile formate pentru reproductie sunt monogame. Dupa ce femela depune ouale, masculul vine sa le fertilizeze. Dupa o incubatie de 6-7 zile, ouale de peste clovn sunt apte pentru a ecloziona. Chiar inainte de eclozionare, embrionul este vizibil prin transparenta membranei oului. Dupa eclozionare, larva are o lungime de 3-4 mm si este aproape transparenta, exceptie facand ochii, sacul vitelin si prezenta catorva pigmenti. Indivizii nou eclozionati cad initial pe fundul marii, dar la scurt timp dupa aceasta sunt apti sa inoate spre straturile superficiale ale apei printr-un proces numit fototaxis. Din acest moment, larva isi petrece in jur de o saptamana plutind de-a lungul planctonului si este transportata pasiv de catre curentii oceanici. Stadiul larvar se termina atunci cand tinerii pesti clovn se instaleaza pe fundul marii, la aproximativ 8-12 zile de la eclozionare. Metamorfozarea completa de la stadiul de larva la cel de tineret se produce, in general, in decursul unei zile. Tineretul este caracterizat printr-o dezvoltare rapida a coloritului. Trecerea de la stadiul de tineret la cel de adult este dependenta de ierarhia sociala in grupul familial. Astfel, fiecare anemona este populata de cate o pereche de pesti clovn si 2-3 pestisori mai mici. Fenomenele de agresiune dintre femela dominanta si partenerul ei sunt minime. Fiecare mascul incearca sa intimideze si sa izgoneasca urmatorul mascul mai mic ca si dimensiune, pana cand cel mai prapadit dintre ei este inlaturat din grup. In consecinta, energia care ar fi putut fi utilizata pentru dezvoltare este utilizata pentru a opune rezistenta atacurilor competitive. Perechea adulta este cea care are rolul principal in oprirea in dezvoltare a tineretului. Ca si in cazul altor pesti-anemone, pestele clovn adult se metamorfozeaza din mascul in femela (hermafroditism). Toti pestii-anemone se nasc ca masculi, iar cel mai mare membru al grupului isi schimba sexul devenind femela dominanta, fenomenul fiind ireversibil. Ulterior, urmatorul mascul, cel mai mare, devine masculul dominant. In concluzie, atunci cand femela dominanta a grupului moare, masculul dominant isi schimba sexul devenind femela, iar ceilalti masculi subordonati masculului dominant urca pe scara ierarhica. Specii compatibile: speciile de pesti care sunt compatibile cu conditiile de viata ale pestelui clovn, in special pestii-anemona. Pestii clovn pot fi usor agresivi cu alti pesti. Speranta medie de viata a pestelui clovn este de 6-10 ani, unele exemplare putand fi mai longevive, traind pana la 18 ani.
20.06.200810.3KB
scutuile sunt formate din placi osoase si din solzi cornosi de origine care tapeteaza placile, darScutuile sunt formate din placi osoase si din solzi cornosi de origine epidermica, care tapeteaza placile, dar nu sunt identice nici sub raporul numarului sau al formei si nici al extinderii la toate speciile. Ca urmare a aranjamentului placilor si a solzilor, carapacea este foarte solida si rezistenta. Broasca testoasa are carapacea este foarte solida si o protejeaza mai bine impotriva pradatorilor. Ea mai serveste la inmagazinarea caldurii si la protectia organismului in cazul schimbarii bruste de temperatura. Spre deosebire de testoasele terestre, cele acvatice au carapacea mai aplatizata si mai hidrodinamica, ceea ce le permite o deplasare mai usoara. Pentru identificarea unei testoase se examineaza cu mare atentie, carapacea si plastronul, iar pe baza unui ghid de identificare se poate distinge destul de usor specia carei apartine. La asa-numitele testosele-cutii, plastorul poseda una sau doua articulatii transversale care permit o protectie eficienta a capului i a membrelor atunci cand ele sunt retrase. Ca urmare a acestei particularitati, testoasa se intinde ermetic si astfel ea se protejeaza de eventualii dusmani. Placile osoase ale carapacei formeaza un sir median de circa 8 placi neurale sudate, marginite de o parte si de alta de cate 8 placi costale, sudate cu apofizele transversale si cu coastele acelorasi vertebre. Pe langa placile costale pe fiecare latura se afla un numar variabil de placi marginale, fara legatura cu scheltul intern. Placile neurale sunt de origine cartilaginoasa, iar celelalte, precum si placile plastronului, sunt de origine dermica. Acestea sunt in general in numar de noua si poarta urmatoarea denumire: o placa anterioara nepereche, numita endoplastron si patru perechi de placi, care numerotate dinaintespre inapoi se numesc: epiplastron, hioplastron, hipoplastron si xifiplastron, omoloage cu interclavicularul, clavicularele si sternul abdominal al stegocefalilor, cu care broastele testoase sunt mai strans inrudite comparativ cu alte reptile. Plastronul este acoperit cu solzi perechi, in doua siruri longitudinale, care dinainte spre inapoi se numesc: solzi gualari, humeriali, pectoriali, abdominali, femuriale si anali. La acestia se mai pot adauga solzul intergular si solzii inframarginali ce se afla intre plastron si carapace. Capul broastelor testoase este relativ masiv si semirotund comparativ cu gatul si corpul, dar uneori el poate fi aplatizat. Craniul nu poseda oficiul parietal, osul supraoccipital este ridicat sub forma de creasta, iar la nivelul celor doua fose posttemporale se gasesc muschii puternici care servesc la retragerea garului sub carapace. Bolta palatina este formata din unirea stransa a premaxilalelor, maxilarelor, vomerelor (contopite intr-unul singur), palatinelor si pterigoidelor. Maxilarele sunt lipsite de dinti, dar sunt protejate de un asa-zisul "cioc" cornos, mai mult sau mai putin dezvoltat, in functie de particlularitatile alimentare. Marginile maxilarelor superioare si inferioare sunt acoperite de teci cornoase si ascutite. Broastele testoase nu au fost intotdeauna lipsite de dinti, dovada constituind-o broastele testoase descoperite in Germania, care provin din triasicul superior si care aveu dinti. La broastele testoase ierbivore, ciocul poseda denticuli izolati sau dispusi in creste sau in crestaturi ce usureaza masticatia alimentelor. Coloana vertebrala a suferit o serie de modificari datorita raporturilor sale cu carapacea. Vertebrele cervicale sunt articulate mobil intre ele si permit miscari variate ale gatului, pe cand vertebrele dorsale, lombare si cele doua vertebre sacrare au apofizele spinoase contopite cu placile neurale ale carapacei, fiind deci imobile. Vertebrele codale sunt in cea mai mare parte articulate cu placile costale ale carapacei, iar sternul lipseste. Centura scapulara are trei oase de cartilaj perechi, mobile si semimobile si anume: omoplatul, coracoidul si precoracoidul, pe cand oasele de membrana ale sale, claviculele si interclavicularul intra in componenta plastronului. Centura pelviana la cele mai multe varietati are cele trei oase perechi nesudate cu tesutul. Membrele testoaselor sunt relativ scurte si groase, armate cu gheare si imbracaminte intr-o musculatura deosebit de puternica, care sustin corpul si il deplaseaza. Forma membrelor difera de la un grup la altul, in raport cu modul de locomotie si cu contitiile la care sunt adaptate. Numarul degetelor este in general de 5, fiind uneori unite prin intermediul unor membrane interdigitale, particulatitate caracteristica speciilor marine, ce le permite astfel deplasarea usoara in mediul acvatic. Datorita carapacei si plastronului care nu permit decat miscari reduse ale trunchiului, musculatura acestuia este foarte slab dezvoltata sau chiar atrofiata. Sistemul nervos - este destul de slab dezvoltat la broastele testoase, avand un volum extrem de redus al creierului in comparatie cu volumul corpului, in schimb, maduva spinarii si nervii sunt relativ bine dezvoltati. Putem mentiona ca si organe de simt mai dezvoltate, pe cel al mirosului, extrem de fin (componentele de hrana si prezenta partenerului sunt percepute de la distanta ca urmare a complexitatii acestuia), simtul tactil si dupa unele cercetari recente, ele sesizeaza bine si frecventele acustice joase, chiar daca urechea externa lipseste. De acemenea, carapacea testoaselor permite detectarea vibratiilor mediului si deci apropierea unor dusmani ai ei. Cel mai important rol dintre organele de simt il are ochiul. Animalele sesizeaza deosebit de repede miscarile sau schimbarile de lumina, iar reflexele de aparare se declanseaza uimitor de rapid. Aparatul circulator al testoaselor este mai putin complex, considerent pentru care ele nu pot efectua eforturi foarte mari si prelungite. Inima la testoase este situata in zona centrala a plastorului, usor deplasata spre dreapta, fiind constituita din 2 auricule si nu numai 1 ventricul, care este partial compartimentat. Ca urmare a acestei conformatii, separarea sangelui oxigenat de cel incarcat cu bioxid de carbon este incompleta, iar cele doua tipuri de sange sunt relativ amestecate. In consecinta, sistemul circulator este putin eficient in oxigenarea organelor, deoarece sangele nu este niciodata complet oxigenat, ci doar partial. Aparatul respirator, in schimb, este foarte perfectionat, de altfel cel mai evoluat in randul reptilelor si se apropie in unele privinte de cel al mamiferelor. Plamanii au o structura spongioasa, fiind atasati de regiunea dorsala a cavitatii toracice. Traheea este constituita din inele cartilaginoase, iar pulmonii beneficieaza si de bronhii secundare. Avand in vedere amplasarea pulmonilor imediat sub carapace, nu este indicat sa rasturnam testoasele pe spate, deoarece risca sa se sufoce din cauza celorlalte organe care apasa pulmonii pe carapace, strivindu-i. Respiratia la testoasele terestre este favorizata de miscarile gatului si ale membrelor anterioare. Cand aceste organe sunt miscate inainte. aerul patrunde in plamani, iar cand ele sunt retrase sub carapace, apasa plamanii si elimina aerul. Aerul mai poate fi introdus in plamani prin inghitire. De asemenea, testoasele mai pot respira si prin mucoasa faringiana. Datorita faptului ca la broastele testoase lipsescte diafragma, plamanii sunt separati de celelalte organe de un perete foarte subtire, care joaca acest rol. La testoasele de apa, plamanii sunt tot de natura spongioasa, dar se mai poate observa prezenta, in regiunea cloacei, a unei perechi de saci laterali cu pereti subtiri si puternic vascularizati. In acesti saci intra si iese mereu apa prin crapatura cloacala, asigurand astfel respiratia testoasei cand se gaseste in mediul subacvatic. Aparatul digestiv la testoasa. cuprinde cavitatea bucala, esofagul, stomacul si glandele anexe, intestinul subtire si intestinul gros. Prezenta glandelor salivare este foarte rar intalnita, in mod obisnuit ele lipsesc la majoritatea testoaselor, pastrandu-se doar la cateva forme terestre mai putin raspandite. Intestinul subtire este in general lung si continua drumul de la stomac la intestinul gros, care se deschide intr-o asa-numita cloaca. Ea reprezinta un spatiu de forma cilindrica, ce se deschide posterior spre anus, compartiment care preia continutul vezicii urinare a oviductelor si a intestinului gros. La testoasele ierbivore, tubul digestiv este foarte lung, iar cecumul este bine dezvoltat. Aceasta dezvoltare este necesara adaptarii animalului la dificultatile de valorificare a celulozei vegetale. De mentionat ca ficatul este un organ foarte bine dezvoltat la testoase. Aparatul excretor - cuprinde doi rinichi, care sunt insa amplasati la distante mari unul de celalatl si doua uretre care se deschid intr-o vezica, foarte bine dezvoltata in raport cu cea de la alte reptile. Testoasele terestre isi elimina produsele metabolice sub forma de cheaguri albe de acid uric, adesea amestecat cu excrementele. Broastele testoase acvatice excreta substante rezultate in urma activitatii metabolice in apa, care, pe langa ca sunt foarte iritante, sunt si deosebit de toxice daca depasesc anumite praguri. In acest sens, se impune ca in captivitate apa sa fie filtrata si schimbata cat mai des. Aparatul reproducator - cuprinde la femele doua ovare si doua oviducte, prevazute cu pavilioane ciliate, care favorizeaza deplasarea gametilor. Ovarele contin foliculi ce se gasesc in diferite stadii de dezvoltare, capabile de a stoca materialul seminal timp de mai multe sezoane. Se pare ca in peretele oviductelor exista anumiti receptori seminali care preiau si conserva spermatozoizii intre doua ponte. Aparatul genital mascul este reprezentat de testicule,in numar de doua, de forma relativ circulara si doua epiderme care se prelungesc pana la cloaca prin doua canale deferente. Penisul este reprezentat de o ingrosare a planseului cloacal, constituit din doua burelete erectile separate printr-o gutiera seminala. In momentul erectiei, bureletele de structura spongioasa sunt irigate cu sange si astfel penisul iese din cloaca. Gutiera se repliaza atunci complet intr-un canal in care se vehiculeaza materialul seminal. La broastele testoase, demorfismul sexual este mai greu de sesizat de catre amator, dar prezinta diferente evidente pentru un cunoscator. In mod obisnuit, femela este de talie mai mare comparativ cu masculul, chiar daca la unele broaste testoase, acest aspect este mai putin sesizabil. Coada masculului este in general mai lunga si mai groasa la baza, comparativ cu cea a femelei. La mascul, plastronul este in general mai concav, ceea ce face ca distanta fata de sol sa fie mai mare spre deosebire de femele, la care plastronul este mai drept sau usor convex si spatiu fata de sol mai redus.
19.06.200817.3KB
fluturele
21.06.200825KB
dalmatian
20.06.20085.7KB

 
zebra guttata, originara din tinuturile exotice ale africii, noii guinee, sud-estul asiei,Zebra australiana, Taeniopygia guttata, originara din tinuturile exotice ale Africii, Madagascarului, Noii Guinee, sud-estul Asiei, Australiei si insulelor din Pacific. Denumirea sa provine de la coloritul penajului. Datorita ingrijirii relativ usoare, a rezistentei si a altor calitati, zebra australiana este considerata atat de crescatori, cat si de iubitori, o pasare ideala. Este o pasare foarte activa, jucausa si care canta mult pe tot parcursul vietii sale. Datorita vivacitatii sale, zebra australiana ajunge sa fie indragita de iubitorii de pasari de toate varstele. Achizitionarea Inainte de achizitionarea unei pasari exotice este indicat ca viitorul detinator sa se informeze cu privire la biologia, patologia, modul de viata si intretinere a speciei dorite. Inainte de cumparare, pasarea trebuie atent observata in ceea ce priveste aspectul exterior si comportamentul, renuntandu-se la achizitionare in cazul in care exteriorizeaza unele aspecte dubioase. Dupa achizitionare solicitati referiri detailate cu privire la sortimentele folosite in hrana, modul de pregatire al acesteia, fructe si verdeturi care pot fi sau nu administrate. Ca si in cazul altor animalute de companie, asigurati-va ca achizitionati un exemplar tanar intrucat acesta se va adapta cu un mai mare usurinta. Se vor prefera exemplarele vivace, "žsperioase", aceste atitudini fiind atribute ale varstei tinere. Obisnuirea cu nou proprietar si noul mediu de viata se va realiza treptat, prin acoperirea in primele zile, timp de cateva ore, a coliviei sau volierei cu un tifon. Acest lucru ii ofera pasarii siguranta si posibilitatea de cunoastere si adaptare in noul mediu de viata. In libertate, zebrele australiene traiesc in stoluri. Daca va hotarati sa achizitionati o zebra australiana, este de preferat sa cumparati cel putin doua exemplare, pentru ca daca duc o viata solitara, sufera, iar durata de supravietuire este mult scurtata. Aspectul exterior si dimensiunile Zebrele australiene frapeaza atat prin coloritul viu al penajului, cat si prin trilurile emise. Pasare de talie mica (circa 9-12 cm lungime), cu o greutate de 10-12 grame, zebra australiana prezinta un colorit de la rosu pana la gri si ciocolatiu, cu alb. Coloritul nu difera foarte mult intre mascul si femela, dar diferentierea sexelor se poate face pe baza culorii ciocului. Femelele prezinta ciocul de culoare portocalie, iar masculul, de culoare rosie. Adapostirea Zebrele australiene necesita un spatiu de locuit destul de extins, cu atat mai mult cu cat de obicei sunt crescute intr-o colivie sau voliera minim doua pasari (un cuplu). Zebrele australiene sunt pasari foarte sociabile, astfel ca intotdeauna este bine sa achizitionati un cuplu de la inceput, pentru ca asa se vor adapta si mai usor. Probabil ca va veti pune intrebarea de ce niste pasari atat de mici necesita un spatiu atat de mare. Raspunsul este simplu. In colivie sau voliera se introduc multiple accesorii absolut necesare unei vieti echilibrate si armonioase, iar in afara de asta, zebrele australiene necesita un spatiu suficient pentru miscare. Colivia sau voliera poate fi amplasata atat in apartament, cat si pe balcon, dar trebuie respectate cateva conditii esentiale: - evitati expunerea coliviei in soare puternic, in locuri cu curenti de aer sau cu umiditate crescuta; - evitati schimbarile bruste de temperatura, deoarece si ca si in cazul altor pasari exotice necesita o perioada de aclimatizare; - evitati zgomotele puternice; - temperatura minima tolerata este de 10-150C si cea maxima de 38-400C; - temperatura optima este cuprinsa intre 20-300C. Iata o lista de accesorii care trebuiesc obligatoriu introduse in colivie: - recipient pentru hrana (chiar doua pentru tipuri diferite de alimente); - un vas pentru apa, mai mult larg decat adanc; - un bol mai larg cu apa proaspata pentru scaldat; - un cuib care intotdeauna va fi plasat in partea superioara a coliviei. Cuibul, in general, din placaj su carton mai gros, de forma cubica, de dimensiune mica (12x12x12 cm), trebuie sa prezinte intrarea in partea superioara a uneia dintre fete. Cuibul va fi umplut in proportie de 30% cu iarba uscata. De asemenea, pe podeaua coliviei se va pune o cantitate redusa de fan pentru ca zebrelor australiene le place sa-si construiasca singure cuibul; - leagane; - bare pentru odihna; - in jurul cuibului se pot pune plante ornamentale; - fata de alte pasari de colivie (papagal, perus), zebrele australiene nu sunt innebunite dupa jucarioase. Este suficienta amplasarea unei oglinjoare pe una dintre laturile coliviei; aceasta le va tine ocupate o luga perioada din zi; - pe podeaua coliviei se va pun un prosop de hartie pentru a se putea mai usor igieniza; - recipientele de apa si hrana se vor curata zilnic; - accesoriile din colivie si colivia se vor igieniza cel putin o data pe saptamana; - nu lasati resturile alimentare de pe o zi pe alta intrucat multe dintre ele pot fermenta usor provocand in urma consumului afectiuni grave pasarii; - curatatea se va efectua cu apa fiarta si cu o perie dura, fara a face uz de detergenti sau dezinfectati care pot fi fatali pasarii. Hranirea Hrana administrata trebuie sa fie diversa. Zebrelor australiene li se pot administra seminte pentru pasarile de talie mica. De asemenea, sunt mari consumatoare de mei, care nu ar trebui sa le lipseasca. Atentie insa, ca meiul din piete este nevitaminizat si poate induce hipo- sau avitaminoza B. li se mai pot administra: galbenus de ou fiert, coji de oua bine sfaramate, verdeturi (frunze de salata, de papadie) bine spalate, morcov ras, viermi de faina, branza dulce, etc. Apa de baut proaspata ar fi de preferat sa fie schimbata de doua ori pe zi si cel putin o data pe zi. Nu le place apa statuta. Boli si afectiuni curente Ca si in cazul altor pasari de colivie, Zebrele australiene nu sunt scutite de boli parazitare, infectioare sau de alimentatie (nutritionale). Stresul si conditiile inadecvate de crestere, in afara agentilor patogeni specifici, sunt unele dintre cauzele care favorizeaza sau determina aparitia imbolnavirilor. Multe dintre afectiunile semnalate la pasarile de colivie se agraveaza sever in decursul a 24 de ore. In prima instanta veti constata anumite modificari de comportament, cum ar fi indispozitia sau oboseala care in unele cazuri pot sa nu fie de lunga durata, dar daca situatia persista este clar ca sunt semne ale unei stari de boala. Iata cateva indicii care va vor orienta in depistarea starii de boala la pasarile de colivie: - Aspectul penajului. La pasarea sanatoasa, penajul este lucios si stralucitor, compact si bine atasat de corp. La pasarea bolnava, penajul este zburlit, cu aspect neingrijit, "žprafuit", iar in regiunea cloacei poate fi murdarit cu materii fecale. - Modificarile fecalelor. Fecalele lichide pot apare in urma consumului de fructe, verdeturi si a altor nutreturi suculente, a variatiilor de temperatura, dar revenirea la normal a consistentei materiilor fecale se produce rapid (in cateva ore). Fecalele cu sange, spuma, colorate anormal sunt semne clare de boala. - Pasarea slabeste, evidentiindu-se osul sternului si se constata atrofia musuclaturii adiacente. - Ochii inflamati si prezenta de mucus la nivelul narilor pot fi semnele unei corize. - Respiratia dificila indicata de miscarile in ritm rapid ale pieptului sau ale intregului corp se constata in afectiuni respiratorii ca aspergiloza, psitacoza, acarioza. Procentul cel mai mare de mortalitate la pasarile de apartament este determinat de afectiunile digestive, bolile infecto-contagioase si traumatisme. Dintre bolile si afectiunile mai frecvent intalnite enumeram: Parazitii externi (paduchi, raia) pot determina in urma evolutiei, leziuni din ce in ce mai severe la nivelul pielii, eritem, cruste, smulgerea penelor, prurit si consecutiv, inapetenta, apatie si pierderi in greutate. Giardia si Cryptosporidium sunt doi paraziti des intalniti la pasari care determina afectiuni ale tubului digestiv din ce in ce mai severe, manifestate prin sindrom diareic cu fecale moi, apoi lichide, inapetenta, apatie, deshidratare severa si in curand la moartea pasarii. Hipovitamonoza B reprezinta o deficienta in stocarea si utilizarea vitaminelor complexului B, datorata in prima instanta consumului de mei nevitaminizat care contine o antivitamina B si care accentueaza deficitul vitaminelor B din organismul pasarii. Pasarea este apatica, sta zburlita, prezinta stare de somnolenta si tulburari de echilibru. Psitacoza este o boala infecto-contagioasa a pasarilor manifestata in special, prin simptome respiratorii (secretii la nivel ocular si naza) si/sau diaree. Pasarea slabeste drastic, nu se mai alimenteaza corespunzator si in final, moare. In afara acestor boli, Zebra australiana este predispusa diferitelor fracturi ale aripilor si picioarelor, proceselor tumorale, intoxicatiilor cu diferite toxice, constipatiei diferitelor boli infecto-contagioase ale pasarilor in general, retentiei de oua, etc. Speranta medie de viata a zebrelor australiene este de 8-10 ani, in captivitate, si un pic mai mare (12-15 ani), in libertate.
20.06.20081.6KB
contrar legilor geneticii la sexelor, a caror baze se pun in timpul procesului de la broascaContrar legilor geneticii referitoare la determinarea sexelor, a caror baze se pun in timpul procesului de fecundatie, la broasca testoasa, acest rol revine, conform cercetarilor intreprinse de Claude Piean, influentei pe care o exercita temperatura. Potrivit acestor cercetari, dirijand temperatura de incubatie, exista posibilitatea de obtinere numai de femele sau numai de masculi. La temperaturi intermediare, se obtin atat masculi, cat si femele, in proportii relativ egale, iar, in functie de specie, se mai pot intalni si indivizi intersex. La broasca testoasa de apa europeana, temperatura optima pentru obtinerea ambelor sexe in proportii relativ egale, este de 29C, iar daca aceasta este mai mica, se vor obtine mai multi masculi, in schimb, peste acesta temperatura, vor fi mai multe femele.
19.06.200814.1KB
(struthio camelus) este o care n africa de grupa fiind cea mai mare care n prezent pe african careStruţ Struţul (Struthio camelus) este o pasăre care trăieşte n Africa aparţine de grupa păsărilor alergătoare, fiind cea mai mare pasăre care trăieşte n prezent pe pămnt. Struţul african care trăieşte acum n deşertul Sahara a fost răspndit n trecut şi pe teritoriul Asiei de vest. Penele ca şi n unele regiuni carnea struţului fiind apreciată de om a dus la dispariţia speciei de pe teritoriul asiatic. Masculul atinge nălţimea de 210 pnă la 275 cm, avnd o greutate de 100 - 130 kg, putnd atinge 150 kg, femelele sunt mai mici avnd nălţimea de 175 - 190 cm şi greutatea de 90 - 110 kg. Masculul are pene albe şi negre n trecut erau foarte apreciate, pe cnd femela are un penaj de culoare mai spălăcită cenuşie, puii avnd o culoare asemănătoare ca femela. Picioarele lungi ale struţului sunt de culoare cenuşie, cenuşiu albăstrui lipsite de pene, la mascul n perioada de mperechere picioarele sunt de culoare rozacee putnd fi văzute de la distanţă. Pasărea are un gt golaş lung, capul struţului fiind mic n raport cu mărimea păsării, ochii n schimb au un diametru de 5 cm, fiind n cadrul vertebratelor terestre ochii cei mai mari. Cap de struţ africanBazinul struţului ventral (dedesubt) are simfiza pubiană (Symphysis pubica) nchisă, care este un caz de excepţie la păsări. Struţul are o musculatură a picioarelor puternic dezvoltată, ca o adaptare la alergare, atingnd o viteză de 70 km/h, pe cnd timp de o jumătate de oră pasărea poate alerga cu o viteză de 50 km/h. Astfel, o altă particularitate caracterstică numai struţului este faptul că, prin adaptare la fugă, pasărea are numai două degete (Didactylie) la picior, picioarele folosind şi ca o armă de temut. Degetele au gheare puternice ce ating o lungime 10 cm. Osul pieptului (Sternum) este plat (lat. Ratis) la toate varietăţile de struţi, din care cauză pasărea are o centură scapulară dezvoltată cu oasele (Os coracoideum) şi (Clavicula). Aripile struţului sunt relativ mari, dacă luăm n considerare că este o pasăre adaptată la alergare, care nu poate zbura, aripile fiind folosite la păstrarea echilibrului corpului n timpul alergării, sau n perioada mperecherii. Glasul masculului poate fi auzit n perioada mperecherii, fiind asemănător cu glasul leului, pe cnd glasul puilor este mai melodios. Răspndirea strutului Mediul natural de viaţă a struţului este Africa, mai ales partea de sud şi partea estică a continentului. Struţul a dispărut de pe teritoriul Arabiei, din nordul Saharei şi din vestul continentului asiatic. Păsările trăiesc n regiuni de deşert şi savane deschise, preferă regiunile cu iarbă scurtă, lipsite de copaci nalţi. n zonele n care unde cresc numai tufişuri, ce i-ar putea mpiedica la fugă sau să vadă la distanţă mare, rămn un timp scurt. Deşertul propriu zis, fără vegetaţie, care nu oferă hrană va fi numai traversat, deorece pasărea extrage toată apa din hrană, struţul poate trăi fără probleme n regiuni aride. In Australia există de asemenea struţi, dar care sunt de fapt păsări care au scăpat de pe fermă, şi care ulterior s-au sălbăticit.
30.06.20084.2KB
poza beaglepoza
20.06.20089.4KB

 
schnauzer pitic
20.06.200810.3KB
urs polar
21.06.20087.8KB
anubias nana specia face parte din familia araceae genul anubias, fiind studiata de engler in 1899.Anubias nana Specia face parte din familia Araceae genul Anubias, fiind studiata de Engler in 1899. Este o planta de mlastina cu rizom. Frunzele pornesc din rizom si au forma lanceolata de un verde inchis cu o suprafata lucioasa, ca si cum ar fi cerate. Creste foarte lent, avand nevoie de foarte multa lumina, o apa limpede si o temperatura in jur de 25 C. Planta se inmulteste prin rizom. In acelasi timp, pe rizom pot exista 6-8 pui. Acestia nu se vor separa decat in momentul in care au radacini proprii. Lungimea maxima este de 10 cm.
02.07.20088.6KB
poze funnyDREPTI!!!!!!!!!!!!
22.06.200817.4KB

 
saint bernard
20.06.20086.5KB
rottweiler
20.06.200810.1KB
ciobanesc alb elvetian
20.06.20089.4KB
2 bergamasco2
28.06.200834.2KB

 
astea sunt broscutele mele tyna si nyna poze cu animalul vostruastea sunt broscutele mele Tyna si Nyna
21.06.200827.1KB
aceasta pisica, foarte cu un mic linx, are istoria legata de cea a poporului viking care o consideraAceasta pisica, foarte asemanatoare cu un mic linx, are istoria legata de cea a poporului viking care o considera sacra. Conform legendei, doua pisici mari cu blana alba si matasoasa trageau carul zeitei nordice Freya, zeita dragostei si a fertilitatii. Se pare ca marile pisici ale padurilor au fost tovarasi credinciosi ai cuceritorilor nordici imbarcati pe corabiile vikingilor pentru a apara de rozatoare camarile de alimente. Asemanarea dintre pisica norvegiana si amercana Maine coon se datoreaza, poate, stramosilor sositi impreuna cu conchistadorii nordici in Lumea Noua, cand acestia erau in culmea expansiunii lor peste mari si oceane. Rasa este originara din Norvegia, unde a ajuns la actualele caracteristici tocmai pentru a supravietui in clima rece a Nordului. Dimensiunile mari si parul lung sunt o adaptare perfecta la conditiile dificile de viata din regiune. Prima atestare istorica a resei norvegiene dateaza din anul 1599, cand naturalistul Peter Clauson Friis a descries o pisica avand caracteristicile fizice foarte asemanatoare actualei rase sau a unui mic linx. Rasa a fost mentionata in povestile norvegiene din perioada cuprinsa intre 1837 si 1852. Norvegiana de padure a trezit interesul crescatorilor in anii 30 cand este initiat un program de selectie pentru a fixa caracteristicile si a intocmi un standard al rasei. Pisica ajunge in Marea Britanie abia in 1973 si, de aici, cateva exemplare au fost duse in Statele Unite unde s-au bucurat de un mare success. In 1975 a fost fondat in Norvegia primul club al rasei, iar dupa doi ani, norvegiana de padure a fost recunoscuta official de FIFe. Rasa este considerata pisica nationala a Norvegiei, unde este cunoscuta sub numele de Norsk Skaukatt. Norvegiana de padure este inalta si are un corp elegant, de talie mare. Capul trebuie sa formeze un triunghi echilateral cu urechile, profilul este lung, drept sin u trebuie sa aiba denivelari ale liniei nasului. Ochii sunt migdalati, oblici, mari si de culori armonizate cu cele ale blanii. Urechile de dimensiuni medii continua linia obrajilor si sunt impodobite la extremitati cu smocuri de par. Gambele sunt inalte, cele posterioare mai lungi decat cele anterioare, iar coada este lunga si stufoasa. Blana, mai ales iarna, are dedesubt un puf abundant. Zona din jurul gatului are un plastron pufos in partea din fata, un guler lateral lat iar la ceafa un fel de coama. Parul este mai lung in jurul gatului, pe coapse sip e coada; cel de la suprafata este lucios si gras. Norvegiana de padure are un character mediu active, vigilent si cu capacitate de reactie, destul de independent, dar afectuos si sociabil fata de om cu care ii place sa se joace chiar sic and este adult. Este foarte inteligenta. Masculul cauta in special contactul cu fiintele umane, in timp ce femelele nu suporta, cateodata, sa fie luate in brate. Accepta prezenta copiilor si a altor pisici, si traieste in liniste si cu alte animale. Este posibil ca uneori masculii san u suporte prezenta pisoilor, insa in general nu sunt pisici agresive. Sunt tacute si retrase. Nu se teme de zgomotele puternice si nici de persoanele straine. Isi arata increderea fata de cineva mergand cu coada ridicata vertical, ca un penaj. Daca are la dispozitie o gradina, va alerga si se va catara, insa se adapteaza usor si la viata in apartament. Ingrijire Dieta acestei pisici trebuie supravegheata pentru a nu se ingrasa. Desi este o pisica foarte harnica, ajutorul omului este binevenit - blana trebuie ingrijita periodic pentru a fi intr-o stare cat mai buna. Norvegiana de padure traieste in medie intre 10 si 12 ani.
20.06.200811.3KB
kuvasz
28.06.20088.1KB
unauna
19.06.200811.4KB

 
paunul
21.06.200814.6KB
mega puiul poze funnymega puiul
30.06.200834.4KB
broastele testoase nu se poate vorbi de o anumita varsta de deoarece aceasta este foarte variabila,Reproducerea testoaselor La broastele testoase nu se poate vorbi de o anumita varsta de reproducere, deoarece aceasta este foarte variabila, de la o specie la alta, dar si in cadrul aceleiasi specii, de la un individ la altul, in functie de conditiile de care a beneficiat si ea se deruleaza pe o perioada foarte lunga de timp. Trebuie sa retinem ca masculii sunt in general mai precoce comparativ cu femelele, diferenta care poate fi de unul sau chiar mai multi ani. Dupa unii cercetatori, atingerea maturitatii reproductive este in stransa interdependenta cu talia animalului si cu conditiile de viata asigurate si mai putin cu varsta animalelor. Apreciind varsta relativ optima de imperechere la unele specii crescute in captivitate, putem constata ca cele mai precoce sunt broastele testoase cu tample rosii (6-20 ani). In mediul natural, broastele testoase, in perioada de reproducere, au un comportament teritorial foarte bine marcat, pe care ii pastreaza cu strictete toata viata, aspect pe care trebuie sa il avem in vedere si atunci cand le crestem in captivitate. Astfel, broastele testoase nu se vor reproduce daca nu le vom crea conditii care sa copieze cat de cat pe cele din zonele cadrului natural. O data cu apropierea momentului imperecherii, daca se cresc mai multi indivizii la un loc, masculii incep sa se bata pentru castigarea partenerei. In acest sens, masculii executa adevarate parade nuptiale in fata femelelor, deplasandu-se in forta, atingandu-se de nenumarate ori de carapacea partenerei, facand-o sa vibreze, scarpinand usor barbia femelei cu ajutorul membrelor anterioare, musca uneori femela, se invarte in cerc in jurul sau in fata acesteia etc. De asemenea, la unele specii, maeculul emite niste sunete care seamana mai degraba cu un scancet prin care implora acceptul femelei sau executa miscari de lateralitate a capului, pana la acordul partenerei. La broasca testoase de apa, imperecherea are loc dupa urmariri frenetice in bazinele acvatice, ciocniri numeroase si nu de putine ori chiar muscaturi destul de brutale. La alte specii de testoase de apa, masculul executa o serie de miscari acrobatice, inotand in fata femelei in toate pozitiile, inclusiv pe spate, in cerc, in paralel, sub ea etc. Imperecherea broastelor testoase in conditiile de la noi din tara are loc de primavara pana la finele verii, in functie de temperatura exterioara, cu toate ca in captivitate s-a constatat ca ele se pot reproduce pe tot parcursul anului, insa cu frecventa cea mai mare la inceputul verii.
19.06.200811.7KB
papagal
21.06.200820.7KB

 
chihuahua
20.06.20088.8KB
bufnita
21.06.200817.1KB
morsele
30.06.20088.6KB
albinareii sau de albine sunt pasari care fac parte din subordinul meropes, familia meropidae. sePrigoriile, albinareii sau mancatoarele de albine sunt pasari migratoare, care fac parte din subordinul Meropes, familia Meropidae. Se numara printre pasarile cele mai viu colorate din Lumea Veche. Sunt reprezentate prin numeroase specii in Africa si 24 de specii din genul Merops, distribuite in Europa si Australia. Se remarca printr-un cioc lung, subtire si usor inconvoiat, aripi lungi si ascutite, picioare scurte si slabe si printr-un penaj divers si viu colorat. Aduce la infatisare cu o mierla, fiind, insa, mai zvelta decat aceasta, cu pliscul mai lung, mai fin si mai subtire si cu coada, de asemenea, mai lunga. Se hraneste in special cu viespi si albine, nefiind afectate de veninul acestora. Isi urmareste prada, prin deplasarea capului, fixand-o frontal cu multa precizie. Prigoria este una dintre putinele pasari care se pot uita drept inainte cu ambii ochi, peste varful ciocului. Odata prinsa, insecta este lovita mortal, apoi faramitata si inghitita. Miscarea brusca pe care o executa pentru a-si anihila prada este una instinctiva, fapt pentru care se poate produce si in gol, ca de pilda, in timpul dansului nuptial. Diferenta intre masculi si femele este greu de observat la prigorii, fiecare sex comportandu-se aproximativ asemanator: confectionarea galeriilor, ca si clocitul se fac, cu schimbul, de catre ambii parteneri. In timpul imperecherii are loc o hranire cu caracter ceremonial a femelei de catre mascul. Galeriile sunt confectionate in vederea clocitului. Prigoriile sapa cu ciocul in malurile lutoase, iar pamantul este dat afara cu picioarele. Pot sapa in adancime pana la 2m. La capat galeria se largeste, formand una sau doua camere, dedicate clocitului. Timpul necesar executiei este de 10 zile. Sapte zile mai tarziu, cei doi parteneri incep sa cloceasca, inlocuindu-se la fiecare 15-20 min. Durata de clocire este de 22 de zile, femela depunand 5 pana la 7 oua, pe un pat de ingluvii. Legaturile intre prigorii sunt deosebit de puternice: o prigorie nu smulge niciodata hrana alteia, galeria de cuibarit poate fi vizitata de ceilalti membrii ai coloniei. Noaptea obisnuiesc sa doarma in siruri, apropiate unele de altele, cu corpurile drepte si capul tinut vertical in sus, si nu in penajul de pe umar cum obisnuiesc celelalte pasari.
19.06.200812.3KB

 
talie: medie tara de origine: germania 1908 culori: negru, maro, cafeniu inaltime: 55-71 cmTalie: medie Tara de origine: Germania 1908 Culori: negru, maro, cafeniu Inaltime: 55-71 cm Greutate: 30-40 kg Durata vietii: 12-15 ani Boli frecvente: probleme cu coloana vertebrala, cu inima Temperament: indraznet, energic, alert, loial Doberman-ul este un caine energic, hotarat, curajos, loial si obedient. Are pieptul foarte bine proportionat, spatele ingust, gatul puternic. Blana este scurta, culorile variaza intre negru, maro, gri-bleu, roscat, crem si alb. Ochii sunt inchisi la culoare si foarte expresivi. Urechile sunt de obicei taiate la 12 saptamani pentru a sta ridicate. La fel si coada este taiata. Crescut ca un caine de paza de secole, Doberman-ul este puternic si foarte energic. Versatil, extrem de inteligent si foarte usor de dresat. Hotarat, neinfricat, dar si ascultator. Doberman-ul are nevoie de un stapan dispus sa-l dreseze fara a avea frica de caine, intrucat uneori doberman-ul poate fi mai indraznet. Doberman-ul este din instict un caine de paza si nu are nevoie de dresaj in acest sens. Doberman-ul poate fi un bun caine de familie daca este crescut de mic alaturi de copii si dresat bine. Femele sunt mai greu de dresat decat masculii. Se spune ca sunt caini foarte agresivi, insa nu este adevarat, ei putand fi folositi si ca caini de terapie. Are talente multiple fiind nu doar caine de paza; este folosit de politie in luarea urmei, cautari si salvari in armata, terapia bolnavilor si in concursuri de dresaj. Are nevoie de multa interactiune cu omul. Poate fi crescut in apartament daca i se asigura exercitiul fizic. Este sensibil la frig. Probleme de sanatate pot aparea la coloana vertebrala, posibile boli de inima, obezitate.
20.06.20089.3KB
indragit datorita si trilurilor sale, perusul se bucura multi admiratori in randul si de pasari.Indragit datorita vivacitatii, coloritului si trilurilor sale, perusul se bucura multi admiratori in randul iubitorilor si crescatorilor de pasari. Denumirea stiintifica a perusului este Melopsittacus undulates si provine de la cuvintele melos (grec.) melodie, psittacus (grec.) papagal si undulates (lat.) ondulat. Istoricul si originea Perusul este originar din Australia, fiind intalnit aproape in toate regiunile. Din cercetarile paleontologilor reiese ca stramosul perusului de astazi ar data din timpul dinozaurilor, fiind urmasul comun al reptilelor si pasarilor. Motivul acestei concluzii este acela ca solzii la reptile si penele la pasari se formeaza subcutanat (sub piele). Mai mult, atunci cand penele ies in intregime de sub piele sunt "žmoarte" si incepeaza sa mai creasca, dar amandoua, atat penele cat si solzii, raman atasate in foliculi, sub piele. Se presupune ca urmasul comun al reptilelor si pasarilor este o creatura peristorica care a trait acum aproximativ 4 milioane de ani in urma si se numea Archaeopterix. Aceasta creatura este prima fosila descoperita care prezenta atat solzi, cat si pene, penele crescand pe partea inferioara si pe coada, iar picioarele din fata se asemanau cu niste aripi in formare. Ceea ce este important de stiut este ca Archaeopterix nu zbura. In acele vremuri, Australia, Africa, America de Sud, India si Antarctica formau un singur continent. Aproximativ acum 100 milioane de ani, acestea s-au desprins una de alta formand continente separate si migrand spre pozitia lor actuala. Cu 15 milioane de ani in urma, Australia era acoperita de paduri, iar in mijlocul ei existau mari interioare. In jurul acestei date, clima a inceput sa se schimbe incetul cu incetul, padurile au disparut, lasand in urma lor desert, iar marile interioare au secat, ramanand imense depresiuni. Perusul salbatic, se crede ca ar fi avut dimensiuni mult mai mari decat cel din zilele noastre. Se pare ca ar fi avut surse de hrana constante si abundente, ceea ce i-ar fi permis o dezvoltare mai impresionanta, nu trebuia sa zboare pe distante lungi pentru procurarea acesteia asa cum o face in zilele noastre, iar clima era mai temperata, cu temperaturi mai putin ostile si cu mai multe surse de apa. La sfarsitul secolului trecut s-a descoperit o pestera in sudul Australiei in care a trait o specie de lilieci carnivori, mari consumatori de perusi. Numeroase portiuni din corpul perusilor au cazut pe jos si s-au fosilizat. Perusii fosilizati dateaza de acum circa 4 milioane de ani. Aceasta descoperire a demonstrat ca perusul salbatic a ramas aproape neschimbat in toata aceasta perioada si ca este un adevarat supravietuitor, fiind capabil sa zboare si sa paraseasca cuibul dupa numai circa 4 saptamani de viata. Dupa cum se constata din datele oferite, perusul nu a evoluat foarte mult in ultimii 4 milioane de ani. Toate exemplarele domestice pastreaza gene originale de la perusul salbatic. Multe dintre varietatile de perusi pe care le detinem fiecare dintre noi au fost create si selectionate de ornitologii din Marea Britanie. Aspectul exterior si dimensiunile Perusul obisnuit are pe piept un penaj verde-deschis, aripi de culoare verde cu terminatiile negre, iar capul este galben cu dungi negre. La pasarile tinere se constata prezenta unor dungi negre pe frunte, iar ochii sunt in intregime negri. Pe masura ce inainteaza in varsta, dungile de pe frunte se retrag catre spate, iar in jurul pupilelor se formeaza un inel alb. La pui, narile sunt colorate in alb la femela si in roz la mascul. Exista mai multe varietati de perusi obtinute prin incrucisari, fiecare fiind diferentiata prin talie, aspect exterior si coloritul penajului. Ca si varietati de culoare se pot intalnii perusii galbeni, albastri, violet si albinosi (albi imaculati). Diferentierea sexelor se poate realiza cu o mai mare exactitate dupa varsta de 6 luni, cand femela va avea fosele nazale gri-maron, iar masculul albastru. Printre varietatile de perusi cel mai frecvent intalnite se numara si perusul baltat dominant. Aceasta are un penaj foarte variat, combinatiile cele mai frecvente fiind verde si galben sau albastru si alb. Baltatul dominant se imperecheaza usor, deoarece doar unul dintre membrii cuplului trebuie sa fie baltat pentru a se obtine pui similari. Atunci cand au o pata mare si colorata pe piept, perusii baltati sunt supranumiti "žvargati". Marimea perusilor este de circa 14-18 cm lungime. Personalitatea si comportamentul Perusii sunt animalute extrem de sociabile, in libertate, traind in cupluri si in colonii formate din sute de exemplare. In captivitate, se obisnuieste usor cu noile conditii de viata, dar ii place intotdeauna sa aiba un partener sau sa i se acorde multa atentie si afectiune. Va suporta usor orele in care lipsiti de acasa daca va avea alaturi un companion de aceeasi specie, fie el perus sau alta "zburatoare". Masculul este mai linistit, mai bland si grijuliu, canta mai mult si invata mai usor sa reproduca cuvinte sau cantecul altor pasari cu care convietuieste. Femela are o fire mai protectoare, fiind mai putin tolerante cu colocatarii si mai dezordonate. Adapostirea Perusii sunt pasari extrem de vioaie si active, avand nevoie de o colivie spatioasa. O colivie spatioasa trebuie sa prezinte dimensiuni de minim 35x20x40 cm (L x l x h). Este esential ca in colivia perusului sa fie amplasate multe baghete pe care acesta sa se poata catara si odihni. Perusul are nevoie, in medie, de 10-12 ore de somn. Din colivia perusului nu trebuie sa lipseasca: - un cuib de dimensiuni 14x18x25 cm sau chiar mai mare, care trebuie sa fie prevazut cu o mica scobitura, astfel in cat ouale sa poata sta toate la un loc. Aceasta adancitura nu trebuie plasata pe mijloc, in zona unde pasarea intra si iese din cuib, ci intr-o parte. Partea de sus sau o laterala a cuibului trebuie sa fie detasabila pentru curatenie. Se pare ca cel mai bine este ca amplasarea cuibului sa se faca la exteriorul coliviei, deoarece perusii au acelasi spatiu in colivie, nefiind deranjati de proprietari atunci cand acestia au acces si verifica ouale; - o tavita cu nisip pentru o mai buna digestie. Nisipul trebuie ars pentru a-l dezinfecta, eventual la ochiul de la aragaz. - un vas adanc de 4-5 cm cu apa pentru a-i facilita imbaierea pasarii; - recipiente separate (boluri) pentru diferitele sortimente de mancare; - un recipient special pentru apa, care de cele mai multe ori se ataseaza de una dintre laturile coliviei; - un os de sepie care va ajuta perusul sa-si mentina dimensiunea normala a ciocului; - diferite jucarioase astfel ca perusul sa nu se plictiseasca si eventual, o oglinda, mai ales daca perusul este singurul locatar al coliviei. Este de preferat ca baghetele sau cuibul sa nu fie din lemn de cires, intrucat acesta este toxic pentru pasari si in general, accesoriile din lemn pot intretine infestatiile cu paraziti si acarieni, motiv pentru care sunt agreate cele din plastic. Cand perusul doarme este bine sa acoperiti colivia cu o bucata de panza de culoare inchisa, pentru ca acesta sa se poata odihni in voie. Altfel, perusul se va trezi la prima raza de soare. Hranirea Perusii nu sunt pasari foarte pretentioase, avand o alimentatie aproape exclusiv vegetariana. In libertate, se hranesc cu seminte si lastarii diferitelor plante, dar si cu alimente de origine animala, respectiv, nevertebrate (insecte, melci, etc.). Ca si pasari de companie, de colivie (in captivitate), regimul perusilor trebuie sa se axeze intr-o proportie crescuta tot pe alimentele vegetale. Semintele sunt reprezentate de mei si ovaz, iar ca masa verde sunt recomandate folile de salata, mugurii, iarba verde sau fanul. Perusiilor, de asemenea, le plac legumele si fructele rase (morcov, broccoli, spanac, salata verde, patrunjel, mere, kiwi, piersici, nectarine, pere, capsuni, mango, grapefruit, portocale), amestecate cu tarate de grau si drojdie de bere. Fructele si legumele trebuie proaspete, bine spalate, de cele mai multe ori date pe razatoare si administrate la temperatura camerei. Oul fiert tare, faramitat marunt poate fi, de asemenea, administrat in hrana perusilor. La fel, coaja de ou este indicata pentru ca reprezinta o sursa de calciu pentru pasare. Se vor evita urmatoarele alimente: ciocolata, cacaoa, varza, mazarea si fasolea, laptele si lactatele in general, cartoful crud, fructele de avocado, mancarea alterata sau doar acrita, si, in principal, toate alimentele care nu au fost mentionate anterior, fara consultarea in prealabil a unui medic veterinar. Nu exista nicio restrictie in ceea ce priveste "žvanarea" insectelor, acestea fiind chiar bine venite in alimentatia perusilor. Complexele polivitaminice trebuie sa completeze necesarul de elemente nutritive, acestea avand un rol important in mentinerea starii de sanatate a perusului dumneavoastra. Pietricelele marunte nu trebuie sa lipseasca din colivia perusului. Ca si in cazul altor pasari, acestea favorizeaza digerarea mai buna a hranei. Apa proaspata este esentiala pentru mentinerea perusului intr-o stare de sanatate excelenta. Apa trebuie reimprospatata zilnic, iar recipientul curatat cu aceeasi frecventa. Din cand in cand este bine ca in apa de baut pe care i-o administrati perusului dumneavoastra sa introduceti cateva picaturi (circa 3-4 picaturi) dintr-un complex polivitaminic care sa contina cu predilectie urmatoarele vitamine A, B, C, E si K. Aceste date v-au fost oferite pentru a-i asigura perusului dumneavoastra o diversitate a regimului alimentar, o alimentatie completa, care pot sa substituie mixurile de seminte pe care le gasiti cu usurinta in magazinele de specialitate. Aspecte particulare Viata reproducatoare - Perusii sunt pasari prolifice si relativ usor de reprodus in captivitate. - Masculul si femela ajung la maturitate in jurul varstei de 3-4 luni, dar nu ar trebui imperecheati pana la varsta de 10-12 luni. - Perioada de reproducere se extinde, de regula, pana la varsta de 4 ani la femela si de 6 ani la mascul. - Ouale sunt depuse intr-un interval de 2 zile in numar de 5-6. - Perioada de incubatie dureaza circa 18 zile. Ingrijirea - perusii necesita multa atentie si afectiune din partea proprietarilor pentru a fi deplin fericiti; - pentru a-i face sa reproduca anumite cuvinte sau expresii trebuie sa le acordati timp, iar repetitia este cel mai important aspect; - pentru a fi intr-o stare perfecta de sanatate, colivia si accesoriile perusului vor trebui igienizate saptamanal, in timp ce recipientele pentru apa si hrana, zilnic; - resturile alimentare si dejectiile trebuie inlaturate zilnic, astfel ca pentru o mai usoara igienizare este bine ca fie colivia sa fie dotata cu o podea tip tavita care sa poata fi scoasa cu usurinta si igienizata, fie pe fundul coliviei sa se puna o hartie alba, care sa poata fi scoasa la sfarsitul fiecarei zile. Achizitionarea Inainte de achizitionarea unui perusi este bine sa aveti cateva cunostiinte elementare pentru a va asigura ca veti cumpara un exemplar tanar si sanatos. Iata cateva date care va vor orienta si ajuta: - achizitionarea se va face de la un pet-shop sau direct de la crescator; - chiar daca perusul in sine nu costa foarte mult, hranirea, gazduirea si timpul alocat lui este un cost continuu care include colivia, mancarea, vizitele la medicul veterinar si un timp apreciabil petrecut in compania lui; - inainte de achizitionarea unui perus este bine sa consultati o carte referitoare la cresterea si intretinerea acestuia, sa vorbiti cu alti crescatori de perusi si sa cereti sfatul unui medic veterinar; - la intrarea intr-un pet-shop sau intr-o crescatorie trebuie sa sesizati in primul rand conditiile de igiena si modul in care sunt crescute animalutele. Aceste conditii includ o colivie curata si un loc de joaca, multe jucarii, apa si proaspete; - intotdeauna alegeti o pasare care este vioaie, dar sfioasa, acestea fiind unele dintre semnele starii de sanatate. O pasare abatuta, care se lasa usor prinsa, este clar ca are o suferinta. - alegeti o pasare care are partea dorsala curata. O parte dorsala murdara este indicatia unei igiene precare, a unor probleme digestive sau a altor afectiuni medicale; - aveti grija ca fosele nazale sa fie curate. Evitati sa cumparati pasari care prezinta pe cioc sau la nivelul foselor nazale mucozitati. Aceasta este o informatie clara ca pasarea are probleme respiratorii; - perusul jucaus si atent la ceea ce se petrece in jurul lui este preferat perusului mic, tacut care sta singur in coltul coliviei; - un perus sanatos trebuie sa aiba toate penele. Chiar daca penele de pe aripi trebuie scurtate, fiti siguri ca sunt toate la locul lor. De asemenea, penele trebuie sa fie curate, lucioase si stralucitoare. Varsta optima de achizitionare a unui perus este de circa 3 luni. Boli si afectiuni curente Orice alterare a starii de sanatate sau orice modificare de comportament, reprezinta un eventual simptom de boala si trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Prezentati-va la medicul veterinar imediat ce semnalati la perusul dumneavoastra unul dintre urmatoarele simptome: lipsa poftei de mancare, apatie, secretii la nivelul foselor nazale, voma, scaderea rapida in greutate, se scarpina foarte mult, diaree, nu mai zboara, sta zburlit, cu aripile desfacute, devine tacut si retras. Parazitii externi (paduchi, raia) pot determina in urma evolutiei, leziuni din ce in ce mai severe la nivelul pielii, eritem, cruste, smulgerea penelor, prurit si consecutiv, inapetenta, apatie si pierderi in greutate. Giardia si Cryptosporidium sunt doi paraziti des intalniti la pasari care determina afectiuni ale tubului digestiv din ce in ce mai severe, manifestate prin sindrom diareic cu fecale moi, apoi lichide, inapetenta, apatie, deshidratare severa si in curand la moartea pasarii. Hipovitamonoza B reprezinta o deficienta in stocarea si utilizarea vitaminelor complexului B, datorata in prima instanta consumului de mei nevitaminizat care contine o antivitamina B si care accentueaza deficitul vitaminelor B din organismul pasarii. Pasarea este apatica, sta zburlita, prezinta stare de somnolenta si tulburari de echilibru. Psitacoza este o boala infecto-contagioasa a pasarilor manifestata in special, prin simptome respiratorii (secretii la nivel ocular si naza) si/sau diaree. Pasarea slabeste drastic, nu se mai alimenteaza corespunzator si in final, moare. In afara acestor boli, perusul este predispus diferitelor fracturi ale aripilor si picioarelor, proceselor tumorale, intoxicatiilor cu diferite toxice, constipatiei diferitelor boli infecto-contagioase ale pasarilor in general, retentiei de oua, etc. Durata de viata a perusului este de 10-20 de ani. In captivitate, media de viata a perusului este de 10-15 ani.
20.06.20087.7KB
ouale depuse de broastele testoase au marimi si forme diferite, in functie de specie, dar cuOuale depuse de broastele testoase au marimi si forme diferite, in functie de specie, dar cu structura relativ asemanatoare cu cea a oualor de pasare. Se deosebesc de acestea in primul rand prin aspectul pergamentos al cojii si o suplete mai mare a acesteia. Din punct de vedere structural, oul este constituit din doua componente distincte, un asa-zis galbenus (ovula sau vitelusul) si un albus (albumina), secreta de-a lungul traiectului parcurs de ovula prin oviduct. O particularitate a albusului este de a absorbi apa, el asigurand rezerva de proteina si umiditate pentru embrionul ce se dezvolta. Evolutia embrionului este relativ lenta si se face pe seama componentelor viteline care sunt consumate aproape in totalitate, insa, nu de putine ori, la ecloziune, sacul vitelin este inca prezent, el nefiind resorbit total. Puii nascuti au capacea relativ moale, dar se intareste o data cu inaintarea in varsta. O data terminata dezvoltarea viitorului produs, acesta beneficiind de un dinte cornos, situat la extremitata botului, are posibilitatea de a taia cochilia si a iesi din ou. Dintele dispare nu la mult timp dupa eclozare. Reproducerea broastelor testoase crescute in captivitate De multe ori, crescatorii experimentati sau amatorii de broaste testoase, isi pun problema inmultirii acestei specii si in captivitate, operatiune care nu este atat de usoara cum pare la prima vedere. Cu toate acestea, fenomenul este posibil si de multe ori realizabil. Daca aprecierea capacitatii reproductive este mai greu de realizat, deoarece nu exista inca metode de a controla fecunditatea reproducatorilor, exista posibilitatea ca din totalul oualor depuse, o parte sa poata fi incubate artificial. Tehnica incubarii artificiale este in prezent pusa la punct si numai o documentare corespunzatoare in acest sens mai trebuie facuta, de cei care doresc sa inmulteasca artificial mai repede broastele testoase. Pentru obtinerea unor oua corespunzatoare incubatiei este nevoie, in primul rand, de o pregatire adecvata a reproducatorilor. In acest sens, se impune aplicarea unui regim alimentar foarte bine controlat, care sa nu favorizeze stari de obezitate, deoarece acestea pot conduce la o sterilitate partiala sau chiar totala. Hrana administrata reproducatorilor va trebui sa fie de volum mic, insa sa cuprinda toate elementele necesare organismului, dintre care vitaminele si componentele minerale au un rol determinant in ovogeneza si spermatogeneza. Un alt element pe care trebuie sa-l avem in vedere este calitatea hranei administrate, directie in care se va tine cont ca acesta sa cuprinda in special proteine de calitate superioara, asigurate prin hrana pe cat posibil vie si proaspata pentru cele carnivore si respectiv proaspata si diversificata pentru cele omnivore. O importanta deosebita pentru reusita activitatii reproductive o constituie asigurarea si respectarea regimului alimentar, precum si a conditiilor de confort, in stransa corespondenta cu cerintele ritmului biologic, caracteristic fiecarui tip de broasca testoasa. De asemenea, se va tine cont totodata de alternanta fazelor de activitate si respectiv de odihna specifica acestora. O alta particularitate ce trebuie sa ne fie in atentie in activitatea broastelor testoase, este fluctuatia de temperatura la care sunt supuse in mediul natural testoasele si pe care trebuie sa o asiguram si in captivitate. In acest sens, in terariile pe care le amenajam pentru testoase, trebuie sa avem atat zone cu temperaturi mai ridicate, cat si zone mai racoroase, astfel ca animalele sa-si poata alege in orice moment locul de odihna sau de incalzire, in functie de cerintele biologice la un moment dat, precum si zone perfect uscate sau zone umede, pentru imbaiat. De asemenea, se impune ca, pe durata noptii, temperatura sa scada asemanator cu cea pe care o suporta animalele in mediul natural (cu 5-8C mai redusa fata de cea peste zi). Activitatea de reproductie la broasca testoasa europeana debuteaza in mod obisnuit, la putin timp dupa ce iese din somnul de hibernare, considerent pentru care in acest caz nu este nevoie de interventia omului, decat in cazuri speciale. Un element important in reusita declansarii activitatii reproductive il constituie alernanta perioadelor de lumina-intuneric (fotoperiodism), respectiv durata celor doua faze. O situatie mai delicata o intalnim in cazul broastelor testoase tropicale si subtropicale, la care asigurarea unui regim de lumina cat mai corespunzator poate fi obtinut prin reducerea timpului de lumina de la 8-12 ore pe zi la 6 ore si o scadere a temperaturii cu (4-5C) incepand cu circa 30 de zile inainte de declansarea sezonului obisnuit de reproducere care are loc in cadrul natural. In etapa a doua se vor reduce in mod progresiv cei doi parametri la valorile obisnuite, program ce se va derula pe parcursul urmatoarei perioade. Scaderea sau cresterea temperaturii, precum si modificerea regimuluide lumina se face treptat, pentru a permite animalului o adaptare usoara si pentru a nu-l stresa. Experienta unor vechi crescatori de broaste testoase a confirmat ca o separare pe sexe a partenerilor inainte de actul reproductiv a avut efecte benefice asupra comportamentului sexual si a rezultatelor de reproductie. Acest aspect a fost demonstrat si de experientele efectuate pe broaste testoase marine, la care o crestere prelungita impreuna a celor doua sexe a diminuat apetitul sexual si o scadere a fecunditatii, pe cand o crestere individuala pana la imperechere este mult mai corespunzatoare. O imbunatatire a indicilor de fecunditate s-a putut constata si in cazul in care in doua spatii ingradite paralele s-au format loturi de 4-5 indivizi din cele doua sexe, situatie care a declansat cresterea spiritului de competitie sau chiar o emulare a apetitului sexual si sporire a fecunditatii. La broasca testoasa carbonifera s-au obtinut rezultate foarte bune daca indivizii, o data pregatiti pentru reproducere au fost supusi unor pulverizari fine de apa, asemanatoare cu ploile ce cad in sezonul de reproducere in mediul natural si care declanseaza foarte rapid cuplarea celor doi parteneri. Asa cum mentionam cea mai devreme, pentru depunerea oualor sunt necesare conditii care sa favorizeze incubatia si care sa asigure locuri destinate special acestui scop. Daca crestem broastele testoase in sezonul cald in gradina, problema se simplifica deoarece broasca testoasa isi alege ea singura locul de depunere a oualor. In acvariu insa este nevoie sa amenajam un loc special de nisip sau alta structura de pamant usor afanat si pe cat posibil aranjat intr-o usoara panta. Aceasta panta este necesara si pentru a crea conditii favorabile actului imperecherii, care altfel se desfasoara destul de dificil. Nisipul sau pamantul care este destinat pentru depunerea oualor trebuie sa fie uscat, iar dupa depunerea pontei se va folosi fie un bec pentru incalzirea zonei, fie se va acoperii acest cuib cu frunze sau paie, asigurand astfel o temperatura mai constanta. Daca incubatia se face in mod artificial. dupa ce femela a depus ouale, acestea se vor recolta si se vor introduce in incubatoare destinate acestui scop. La manipularea oualor de broasca testoasa se va avea in vedere particularitatile structurale ale acestora, deoarece, in caza contrar, se poate compromite intreaga operatiune. Dupa cum este cunoscut, ouale de broasca testoasa sunt lipsite de salaze (cordoane de albumina care sustin galbenusul si embrionul). In cazul unor miscari necontrolate, se produce moartea embrionului, deoarece are loc scurgerea aerului embrionar si ruperea vaselor sangvine. Pentru incubatia artificiala se pot face simple amenajari care sa permita obtinerea de noi produsi. Materialul necesar pentru construirea unui incubator este reprezentat de un mic recipient din plastic sau sticla, care sa fie dotat si cu un capac sau chiar un acvariu de dimensiuni mai mici. Se mai poate folosi o cutie din plastic in care se vor amplasa ouale, nisip bine sterilizat, un bec de 40 W sau o rezistenta electrica pentru incalzirea apei si un termometru de control. Temperatura de incubatie asigurata prin intermediul becului este de 28-30C, care arde circa 8-9 ore pe zi, sau se poate monta o termorezistenta elecrica de 25-30 W care sa asigure temperatura necesara. Placa de sticla care acopera acvariul asigura mentinerea unei umiditati relativ constante.
19.06.200812.2KB
sarpele cu clopotei
30.06.20082.4KB

 
chinchilla este un rozator care din ce in ce mai mult si-a capatat admiratori in randul de animale.Chinchilla este un rozator care din ce in ce mai mult si-a capatat admiratori in randul iubitorilor de animale. Desi, la inceput privita cu circumspectie, chinchilla reuseste sa devina astazi un animal de companie indragit. Adorabil, sociabil, dragalas, usor de remarcat datorita blanii sale dese, moale si catifelata, ochilor mari, chinchilla nu necesita ingrijiri speciale, dar rigurozitatea trebuie sa fie una dintre calitatile stapanului sau pentru a se asigura ca va detine un animalut sanatos. Originea Chinchilla isi are originea in America de Sud, in regiunea Muntilor Anzi. La inceputul secolului XX, chinchilla ajunge specie pe cale de disparitie datorita vanatului excesiv. Inginerul Mathias Chapman, de nationalitate americana este primul crescator de chinchille din lume. Datorita preocuparilor sale asidue de a salva specia de la disparitie, chinchilla ajunge sa fie cunoscuta in intreaga lume, atat ca animal de crescatorie, cat si ca animal de companie. Aspectul exterior si dimensiunile Chinchilele sunt animalute adorabile prevazute cu doua urechi lungi, rotunjite la varfuri, ochi mari si sticlosi si o coada stufoasa, similara veveritelor, fiind o 1/3 din lungimea corpului. Craniul este ovoidal, cu botul alungit, inconjurat de mustati numeroase. Gatul est foarte scurt, iar trecerea de la cap la corp se face treptat, el avand forma trapezoidala. Spinarea si salele trebuie sa fie lungi si cat mai largi. Toracele trebuie sa fie lung, larg si cat mai adanc. Abdomenul este putin proeminent, fiind acoperit cu o blana alba cat mai ingusta. Picioarele din spate sunt mai dezvoltate, mai lungi si musculoase, servind chinchillei la alergat, catarat si sarit Coada este lunga, stufoasa. Se gasesc in diferite variatii de culoare, de la gri inchis, gri-argintiu, negru, bej, alb si asociatii ale acestor culori. Lungimea corpului este de 22.5-38 cm, iar coada este de 7,5-15 cm, in functie de rasa. Greutatea corporala la o chinchilla adulta poate ajunge la circa 500-1000 grame. Personalitatea Chinchilla este extrem de sociabila, afectuoasa, devenind rapid un membru al familiei. Ajung destul de repede sa-ti creeze repere de recunoastere a proprietarilor, manifestandu-si bucuria in prezenta acestora. Datorita caracterului lor, relativ, independent si a stilului de viata, in general, nocturn, chinchillele nu sunt recomandate familiilor cu copii cu varsta frageda. Sunt animalute extrem de curioase, astfel ca de cate ori va avea ocazia nu va lasa vreun locsor neinspectat. Au tendinta de a nu accepta alte rozatoare, dar daca socializarea se realizeaza de timpuriu, aveti toate sansele, de a le face extrem de prietenoase. Adapostirea Adapostirea chinchillelor se face in custi. In sistemele de crestere se recomanda ca acestea sa fie tinute in custi de sarma (similare celor pentru pasari), individuale, cu dimensiuni minime de 40x40x50 cm. Cusca trebuie sa fie spatioasa si eventual pe mai multe nivele (baza 80x50 cm, inaltimea de circa 1 m). Podeaua custii este obligatoriu acoperita cu talaj sau rumegus, din lemn de rasinoase, care va trebui schimbat cel putin o data pe saptamana. Pe pardoseala custii nu se vor pune ziare in locul rumegusului, intrucat cernelurile pot fi toxice si chiar mortale. Dejectiile solide si resturile de alimente din cusca trebuie indepartate zilnic. De asemenea, in interiorul custii se poate introduce o "žcasuta" in care chinchilla se poate refugia cand este speriata, pentru a se simti in siguranta. Hranirea Fiind un animal erbivor, chinchilla necesita o cantitate insemnata de fibre in alimentatie. In general, alimentatia chinchilelor este reprezentate de concentratele speciale pentru acestea care se gasesc in petshop-uri, acestea fiind alcatuite intr-o proportie destul de crescuta din cereale, concentrate care sunt capabile sa asigure necesarul de vitamine si minerale. Acestea sunt administrate in cantitate de circa 25-30 g/zi. Amestecurile pentru alte rozatoare sunt, in general, netolerate. Fanul sau lucerna trebuie asigurate la discretie, iar cand acest lucru nu este posibil de cel putin 2 ori/saptamana, intrucat acestea contin un procent crescut de fibre si asigura tocirea dintilor. In aceasta directie, in comert se gasesc niste "žpietre" speciale pentru asigurarea unei tociri regulate a danturii. Dupa cum probabil stiti, ca si in cazul multor rozatoare si la chinchille cresterea dintilor este permanenta. Atentie ca fanul sau lucerna sa nu fie tratate cu insecticide intrucat pot produce intoxicatii grave si de cele mai multe ori mortale. Legumele si fructele proaspete pot fi periculoase deoarece fermenteaza excesiv la nivelul tubului digestiv, putand produce aparitia diareei. Din cand in cand, pentru diversificarea regimului alimentar, chinchillei i se pot administra stafide, bucatele de morcov tanar, jumatate de nuca. In cazul in care in alimentatie doriti sa le introduceti ceva nou, este de preferat ca trecerea sa se produca treptat pentru a nu da nastere la instalarea vreunei indigestii. Apa de la robinet nu este indicata, preferandu-se administrarea mai degraba a apei plate. Daca acest lucru nu este posibil din diferite considerente, apa de la robinet trebuie fiarta sau lasata circa 12-24 ore pentru eliminarea clorului. Recipientul de apa trebuie igienizat in fiecare zi, iar apa trebuie schimbata cu aceeasi frecventa. Daca apa este lasata in recipent mai mult de 48 ore, bacteriile care se pot dezvolta pe peretii vasului pot produce alterarea sanatatii animalutului. Este de preferat ca obiectele pentru hranire, apa si joaca sa nu fie confectionate din material plastic, pentru ca au tendinta de a le roade. Cele din inox sunt ideale. Aspecte particulare Asa cum am mentionat si anterior, chinchilla trebuie sa-si toceasca dintii, intrucat acestia prezinta o crestere continua (circa 4-6 cm/an). Daca acest lucru nu se produce fiziologic, in urma consumarii fanului sau a altor produse speciale (ž"pietre"), scurtarea incisivilor va trebui efectuata de catre un medic veterinar. Trebuie avuta grija ca chinchilla are tendinta de a roade orice, astfel ca in momentul in care o scoateti din cusca, trebuie supravegheata sa nu roada cablurile electrice. La fel de important este sa o ferim de obictele din plastic sau lemn vopsite, acestea putand fi nocive. Un alt aspect important in viata chinchilei este imbaierea. Aceasta asigura atat toaletarea, cat si mentinerea blanitei curate si stralucitoare. Pentru realizarea baii, in cusca chinchillei trebuie introduse un vas cu apa proaspata si altul cu nisip special (in cantitate mica 10-15 g), care se gaseste in petshop. Baia se va face intotdeauna seara timp de circa o jumatate de ora. Trebuie evitat sa transportati chinchillele intrucat sunt animale usor stresabile. Daca este absolut necesar, trebuie avut in vedere ca temperatura ambientala sa nu fie excesiva (limite tolerate 4-280C), umiditatea sa nu fie crescuta, lumina sa nu cada direct pe cusca de transport pentru a evita socurile termice si stopul cardiac pe fond de stres. Activitatea sexuala Atingerea pubertatii se realizeaza la 4-5 saptamani in cazul femelelor si la circa 9 luni in cazul masculilor, rasele obtinute prin mutatii genetice (Black Velvet, White, Beige) fiind mai tardive si mai greu de reprodus. Perioada de gestatie este in medie de 110 zile (108-115 zile), femela nascand circa 1-4 pui. Puii se nasc cu ochii deschisi, in comparatie cu cei de pisica sau caine si imbracati cu par. Puii pot consuma alimente incepand din ziua a 10-a de viata, fiind intarcati dupa 6-7 saptamani. Femela poate fata de 2-3 ori/an. Boli si afectiuni curente In general, chinchillele sunt animalute robuste, rezistente si sanatoase. Ele se imbolnavesc adesea daca nu sunt hranite si ingrijite adecvat. Cele mai frecvente afectiuni care pot pune in primejdie viata chinchillei sunt: diareea, constipatia, spasmele, dermatomicozele, afectiunile ochilor, racelile, infectiile si cresterea anormala a dintilor. Dermatomicozele sunt boli produse de fungi (ciuperci) si sunt caracterizate prin caderea parului in anumite zone ale corpului, in forma circulara, prurit, escare, dar de cele mai multe ori, chinchilele nu manifesta nici un alt simptom in afara de caderea parului. Afectiunile respiratorii se datoreaza unor agenti patogeni specifici, unui sistem imunitar slab si unei alimentatii defectuoase. Din punct de vedere clinic, se constata scurgeri nazale purulente, respiratie profunda si in unele situatii cu dificultati, febra, slabiciune, inapetenta si zgomote respiratorii. Formele defectuoase ale dintilor,de cele mai multe ori ereditare, si cresterea excesiva a dintilor antreneaza refuzul hranei, miscari de masticatie exagerate, salivatie si consecutiv, slabirea pana la cahexie a animalutului. Balonamentul intestinal apare consecutiv consumului alimentelor verzi greu digerabile sau a unora cu un grad mare de fermentabilitate, antrenand marirea in dimensiuni a abdomenului, cifoza, spasme intestinale si colica. Constipatia apare cu o frecventa crescuta in urma consumului de alimente uscate, deshidratate (granulele speciale pentru chinchille), bogate in proteina si se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin lipsa defecarii, indispozitie, inapetenta, cifozarea animalului si semne ale durerii. Diareea apare frecvent in urma consumului alimentelor alterate, a fanului mucegait, diferitelor infectii gastrointestinale, in urma administrarii antibioticelor contraindicate, a tratamentelor prelungite cu antibiotice. Animalul cu diaree se deshidrateaza repede, slabeste, prezinta un aspect neingrijit al blanitei si este frecvent murdar de materii fecale in regiunea perianala. Socul caloric este intalnit la multe dintre mamifere, printre care si la chinchilla. Temperaturile ridicate, peste 270C, insotite si de o umiditate crescuta, pot duce cu usurinta la aparitia socului caloric, caracterizat prin respiratie dificila, cresterea temperaturii corporale, respiratie bucala (animalul sta cu gura deschisa), urmate de decubitul lateral al animalului si adinamie. In afara acestor afectiuni care se intalnesc cu o frecventa crescuta, chinchilla nu este scutita de parazitii interni (viermisori) sau externi (paduchi, pureci, raie). Cateva reguli pentru a avea o chinchilla sanatoasa: Fiind animale cu activitate nocturna, trebuiesc lasate sa se odihneasca pe timpul zilei (necesita circa 18 ore de repaus); Hrana si fanul sa fie proaspete; Apa trebuie schimbata zilnic Vasele pentru hrana si apa trebuiesc curatate cat mai des; Nu trebuie sa le lipseasca fanul pentru a li se putea toci dintii; Curatati regulat cusca, iar talajul schimbati-l saptamanal; Dejectiile solide si resturile alimentare din cusca sunt indepartate zilnic; Evitati hrana bogata in grasimi, uleiuri si zahar si schimbarea regimului alimentar foarte frecvent; Evitati schimbarea deasa a mediului de viata. Achizitionarea Este ideal sa achizitionati un exemplar tanar, in varsta de circa 2-4 luni, pentru ca acesta sa se poata obisnuit mai usor cu dumneavostra si cu noul camin. Daca achizitionati un exemplar adult, acestuia ii va fi foarte dificil sa se adapteze in noile conditii de viata. In conditii naturale, chinchilla este un rozator cu activitate nocturna, astfel ca momentul propice ale alegerii este sfarsitul zilei, pentru a-l surprinde cand este activ. Daca doriti sa achizitionati mai multe exemplare, este bine de stiut ca masculii nu se inteleg foarte bine, decat daca sunt crescuti impreuna de timpuriu. Odata cu cresterea in varsta, incep sa-ti dezvolte instinctele de teritorialitate si va va fi foarte dificil sa-i faceti sa se inteleaga. Aceeasi situatie se constata si in cazul femelelor, dar acestea nu prezinta instincte de teritorialitate atat de dezvoltate ca la masculi. Durata medie de viata este cuprinsa intre 10-15 ani, dar unele pot ajunge si pana la varsta de 20 de ani
20.06.200829.3KB
broastele testoase fac parte din randul reptilelor ce apartin ordinului cu o vechime ca au aparut cuBroastele testoase fac parte din randul reptilelor ce apartin ordinului Chelonieni, cu o vechime considerabila, apreciindu-se ca au aparut cu mai bine de 200 milioane de ani in urma, cu mult inaintea erei dinozaurilor. Ordinul Chelonienilor cuprinde in prezent aproximativ 250 de specii, structurate in genuri si familii, cele mai importante se gasesc in tabelul de mai jos. Pentru identificarea broastelor testoase nu ajunge sa te bazezi doar pe forma si culoarea acestora, ci sunt necesare examene analitice complexe ale fiecarei regiuni in parte, ale solzilor carapacei si ale altor segmente care sa conduca la intregirea cunostintelor despe aceasta specie. Corpul broastelor testoase este scurt si latit in plan orizontal, inchis permanent intr-o carapace de natura osoasa, cu ramurile maxilarelor lipsite de dinti si tapetate cu placi cornoase, asemanatoare cu ciocul pasarilor, astfel ca ele, pe buna dreptate, sunt considerate printre cele mai curioase reptile din lumea animalelor. Schletul testoaselor este foarte modificat in raport cu modelul clasic pe care-l cunoastem la alte specii de animale, datorita prezentei carapacei si a dependentei de aceasta. Forma externa si structurainterna a broastelor testoase este dominata de dezvoltarea aparatului de protectie tegumentar, de formele mai mult sau mai putin convexe, care formeaza testul sau carapacea pentru partea dorsala si plastronul, de obicei plat pentru partea ventrala . La formele mai putin evoluate, cele doua scuturi sunt separate si se pot misca independent unul fata de altul, iar la formele mai evoluate, scuturile sunt strans sudate intre ele si nu lasa decat un spatiu redus atat in partea anterioara, cat si in cea posterioara, pe unde isi pot scoate capul, coada si membrele.
19.06.200818.8KB
plosnita
21.06.200826.7KB
ciobanesc australian
20.06.200811.6KB

 
un ahaltechin (cunoscut şi că ahaltekin sau este un cal de fiind găsit pentru primaUn ahaltechin (cunoscut şi că Ahaltekin sau Ahal-Tekin) este un cal de mărime atractivă, fiind găsit pentru prima oara acum 2.500 de ani de către ngrijitorii de cai din ţiniturile deşertice ale Kazahtanului şi din apropierea Mării Caspice. Astăzi, se continuă creşterea lor n ţările care au făcut parte din vechea Uniune Sovietică. Aspect: Este o rasă uşor de recunoscut şi foarte elegantă, cu un gabarit perfect format, ochi expresivi şi urechi mari. Akhal-teke are o blaniţă fină, un corp lung şi puternic. Copite sunt foarte puternice. Coama este fină. nlţime: ntre 1,40 si 1,50 metri. Coama: Cal recunoscut pentru coama lui foarte mătăsoasă, care are o strălucire metalică. Caracterstici: Ca un animal focos, aceasta rasă este robustă, avnd o foarte mare rezistenţă. Mulţumită flexibilităţii sale, este un cal foarte apreciat şi folosit n probele cele mai dificile ale competiţiilor, precum şi n concursuri de salt şi galop. Este de asemenea un magnific cal de curse. Akhal-Teke este una dintre cele mai rare şi vechi rase de cai din lume. Energia şi rezistenţa la temperaturi foarte ridicate sunt extraordinare. n 1935, aceşti cai incredibili au reuşit să ducă la bun sfrsit o călătorie de la Aşhabad la Moscova, adică o distanţă de 2.580 mile, n 84 de zile. Din cele 2.580 mile, circa 600 au fost prin deşert şi mare parte dintre acestea au fost străbătute fără apă. Această realizare uimitoare nu a fost egalată nici pnă n prezent. n rndul poporului turkoman predomină cursele de cai. Ei folosesc pentru hrănirea cailor o dietă foarte bogată n proteine, bazată pe lucernă usacat, căcărează de oaie, ouă, orz şi quatlame (un fel de prăjiturele din coca prajită). n timpul nopţii, caii erau inveliţi cu paturi foarte groase pentru a-i proteja de gerul caracteristic nopţilor din deşert. Paturile erau folosite şi pentru protejarea de soarele arzător al după-amiezelor. Rasa Akhal-Teke de astăzi este o rasă de cai de curse de lunga distanţă, dar in Rusia este folosit şi n concursurile de sărituri şi dresaj.
22.06.20085.9KB
originile acestei pisici de o rara frumusete sunt - exista conform carora persana este de origineOriginile acestei pisici de o rara frumusete sunt necunoscute - exista presupuneri conform carora persana este de origine asiatica; prin incrucisari, s-a obtinut forma actuala, sub care o cunoastem cu totii. Sub aparentele de animal greoi si gras, date de blana stufoasa, cu fir lung, se ascunde o pisica compacta, al carei corp trebuie sa fie si puternic, solid, dar si suplu, in acelasi timp. Musculatura persanei ideale este puternica si bine dezvoltata iar osatura este robusta si bine proportionata. Spatele este scurt si drept iar coada, purtata mai jos decat in cazul altor rase de pisici, dar necurbata, trebuie se fie relativ scurta, in perfecta armonie cu restul corpului. Pieptul trebuie sa fie larg dar nu exagerat de masiv iar picioarele, terminate cu pernite rotunde si compacte, trebuie sa fie drepte. Blana persanei - deasa, stufoasa si cu fire lungi, este alcatuita din doua straturi; stratul de "sub-par", care este foarte des, determina stratul de par superior sa stea "infoiat", in special in zona gatului, ca un guler, continuat pe piept si intre picioarele din fata. Intretinerea blanii persanei este laborioasa, datorita tendintei firelor de a se incalci si de a se "impasli" - daca intentionezi sa achizitionezi o persanat trebuie sa iei in calcul faptul ca necesita ingrijirea zilnica a parului. Daca parul nu este ingrijit corespunzator si se inclaceste, sub fiecare nod pot aparea leziuni ale pielii, neplacute atat pentru pisica, cat si din punctul de vedere al tratamentului pe care il necesita. Capul persanei este rotund si scurt, cu osatura larga, masiv; craniul este lat iar din profil, se observa alinierea perfecta dintre intre frunte, nas si barbie. De foarte multe ori, din pricina acestei particularitati, pisica pare "suparata" - o persana ideala, intrunind totusi acest deziderat, ar trebui sa aiba o expresie placuta a fetei. Falcile puternice se inchid intr-o muscatura corecta iar gatul sustine, prin latime si o musculatura bine dezvoltata, capul masiv al persanei - este scurt, gros si puternic. Urechile persaneisunt mici, triunghiulare, usor curbate, plasate mai jos decat la majoritatea raslor de pisici, si nu ies prea mult din conturul rotunjit al capului. Ochii, in ton cu culoarea blanii, sunt mari, expresivi, larg deschisi si rotunzi, plasati la distanta unul fata de celalalt. Din punctul de vedere al temperamentului, persana este o pisica afectuoasa, calma si tacuta in general, care prefera sa doarma toata ziua sau sa se joace. Sunt pisici "mancacioase", si este recomandabil sa le fie supravegheate atent tendintele de ingrasare. Foarte rar, au "excese de energie", pe care le consuma repede, in general persana fiind o pisica destul de comoda si chiar un pic lenesa.
20.06.20086.4KB
trei poze descrieretrei poze
19.06.200821.6KB
australian este un caine cu un puternic instinct de turma si de paza, foarte inteligent si foarteCiobanescul Australian este un caine cu un puternic instinct de turma si de paza, foarte inteligent si foarte loial. Este un companion credincios ,dar totodata are si energia si puterea de a lucra toata ziua . Are un temperament foarte echilibrat. Istoric si origine Desi exista multe teorii asupra originii aceste rase de caini, Ciobanescul Australian, in forma sa actuala, s-a dezvoltat in exclusivitate in Statele Unite. Rasa a primit numele de Ciobanesc Australian , datorita asocierii sale cu Ciobanestii Basci, care au sosit in America in anii 1800, din Australia. Popularitatea acestei rase de caini in America a crescut foarte mult dupa al II-lea Razboi Mondial, odata cu explozia echitatiei gen Western si a spectacolelor de Rodeo. Astfel, cainii au devenit cunoscuti marelui public prin intermediul spectacolelor de Rodeo,spectacolelor ecvestre, filmelor cinamatografice si televiziunii. Multilateralitatea acestor caini, precum si usurinta cu care se dresau, i-a facut foarte utili in multe ferme si ranch-uri americane. Fermierii americani au crescut aceasta rasa de caini, mentinanu-i si dezvoltandu-i versatilitatea, inteligenta ascutita , instinctul de turma si vigilenta. Ciobanescul Australian a fost inregistrat in diferite registre genealogice, incepand din anul 1950. In 1990, Asociatia Americana a Ciobanescului Australian a fost stabilita ca fiind clubul parinte al rasei , reprezentant al rasei in American Kennel Club. In anul 1991, in septembrie, AKC a recunoscut oficial Ciobanescul Australian ca rasa de caini de sine statatoare, acceptand-ul in Registrul Genealogic . Aspect exterior si dimensiuni Ciobanescul Australian este un caine de talie medie, bine echilibrat, usor mai lung decat inalt. Talia este de aproximativ 50-56 cm la masculi si 48-50 cam la femele. Este un caine solid construit, cu osatura moderata. Dimorfismul sexual este marcant, masculii fiind bine construiti, dar fara a fi grosolani , iar femelele sunt mai usoare, dar fara a avea constitutie debila. Capul acestui caine este bine conturat, uscativ dar puternic. Trebuie sa fie proportional cu corpul. Botul este egal in lungime, sau usor mai scurt decat craniul. Privite din profil, botul si occipitalul formeaza planuti paralele, separate de un stop moderat, dar bine definit.Botul este usor conic de la baza spre varf si se termina rotunjit. Capul este expresiv, cu o expresie inteligenta, atenta, alerta , infocata. Ochii acestui caine pot fi caprui, albastri sau de orice variatie sau combinatie de culori, inclusiv patati sau marmorati. Urechile sunt triunghiulare, de marime moderata, prinse sus pe cap.In atentie, pot fi indreptate spre inainte , sau inspre lateral, ca o rozeta. Urechile lasate pe spate sau atarnande sunt defecte severe. Craniul este plat in crestet, sau usor rotunjit, cu protuberanta occipitaului stearsa.Stopul este moderat bine deifinit. Gatul acestui caine este puternic, de lungime moderata , usor arcuit, prins bine de umeri. Linia superioara : -spatele este drept si puternic, orizontal, de la greaban spre solduri. Crupa este usor lasata. Pieptul nu este larg, dar toracele este adanc cu punctul cel mai decliv atingand articulatia cotului. Coastele sunt lungi, bine arcuite, elaastice. Coada este dreapta, poate fi cupata sau poate fi mai scurta din nattere, dar nu trebuie sa depaseasca 10 cm in lungime. Trenul anterior : Spata este lunga, plata, bine inclinata spre inapoi, bine prinsa de corp. Bratul , care ar trebui sa fie cam de aceiasi lungime cu spata , formeaza un unghi de aproximativ 90 grade cu acesta. Membrele anterioare sunt drepte, perpendiculare pe sol. Membrele sunt puternice, cu scheletul drept, puternic. Fluierele sunt de lungime medie si usor inclinate. Labele sunt ovale, compacte, cu pernitele apropiate, cu unghii bine arcuite. Pernitele sunt rezistente si cu epidermul ingrosat. Trenul posterior: Largimea soldurilor este egala cu largimea umerilor. Unghiul dintre pelvis si femur este egal cu cel dintre spata si humerus, formand un unghie de aproximativ 90 grade. Articulatia grasetului este bine definita, jaretul moderat inclinat. Jaretii sunt scurti, perpendiculari pe sol si paraleli intre ei, vazuti din spate. Pintenii care apar trebuie indepartati chirurgical. Labele sunt ovale, compacte , cu degetele apropiate si unghii arcuite. Pernutele sunt groase, rezistente. Roba are parul de textura medie, drept sau usor ondulat, de lungime medie si rezistent la intemperiile vremii. Subparul difera ca si grosime, in functie de climat. Parul este scurt si moale pe cap, urechi, fata anterioara a membrelor toracice si sub jareti. Fata posterioara a membrelor toracice este mai bogata in invelis pilos. Masculii au un fel de coama, mai bogata decat femelele. Ca si culoare, roba poate fi albastra, neagra, roscata, roscat cu semne albe sau pete de foc . Linia unui guler de culoare alba nu trebuie sa depaseasca punctul greabanului. Albul este acceptat pe gat, unde poate forma un guler total sau partial, pe piept, pe membre, partile laterale ale botului, pe crestetul capului. Pe cap nu trebuie sa predomine albul, iar ochii trebuie sa fie inconjurati in intregime de culoare si pigment. Mersul Ciobanescului Australian este lin, usor , liber. Exprima o mare agilitate in miscare, cu un pas foarte bine echilibrat, capabil sa acopere distante lungi. Membrele anterioare si posterioare se misca paralel cu linia mediana a corpului. Pe masura ce viteza de deplasare a cainelui creste, labele picioarelor ( anterioare si posterioare) converg spre centru, spre linia mediana, in timp ce spatele ramane drept, la acelasi nivel. Ciobanescul Australian trebuie sa fie foarte agil si capabil sa schimbe directia sau alura instantaneu, cu usurinta. Personalitate Ciobanescul Australian este un caine cu un puternic instinct de turma si de paza, foarte inteligent si foarte loial. Este un companion credincios ,dar totodata are si energia si puterea de a lucra toata ziua . Are un temperament foarte echilibrat. Relatiile cu familia si casa Este un excelent caine de familie, adora sa mearga cu masina sau sa-si insoteasca stapanul in plimbarile calare, doar pentru a fi in compania lui Ca si caine de ferma, isi indeplineste sarcinile cu multa responsabilitate si rigurozitate , adunand turmele sau gasind animalele ratacite prin tufisuri . Multi dintre acesti caini isi insotesc stapanii in actiunile de voluntariat din casele de copii orfani sau de handicapati fizic sau mintal, in cadrul unor actiuni de terapie pentru aceste categorii sociale. Sunt caini care solicita destul de mult atentia si preocuparea stapanului, insotindu-l din camera in camera , dorind sa fie tot timpul in prezenta acestuia. Deoarece au un puternic instinct de protectie a teritoriului si a bunurilor stapanului, acesti caini trebuie controlati cu fermitate, pentru a nu deveni excesiv de agresivi. Dresajul Este un caine usor de dresat, usor de intretinut si foarte dornic de a face pe plac stapanului. Aussie a fost si este inca folosit ca si caine ghid pentru nevazatori , hipoacuzici , in politie si in actiunile de depistare a stupefiantelor , in actiunile de salvare montana sau de cautare , in urma catastrofelor .In regiunile arctice sunt folositi chiar ca si caini de sanie. Pe scurt, Ciobanescul Australian este un caine cu o versatilitate si o capacitate mare de adaptare la situatii foarte diferite . Aussie este un caine foarte activ, necesitand mult exercitiu fizic zilnic, pentru a preveni plictisirea si dezvoltarea unor obiceiuri distructive. Datorita nivelului inalt de energie pe care il au, combinat cu inteligenta deosebita, acesi caini au nevoie permanent sa li se dea ceva de facut , fie ca trebuie sa aiba grija de copiii, sa apere casa, sa pazeasca si sa adune turma sau sa concureze in diferite concursuri canine. Boli si afectiuni curente Cea mai comuna problema a acestor caini este displazia de sold. Aceasta este o maladie transmisibila genetic, desi, factori de mediu, cum ar fi cresterea excesiva si castigul rapid in greutate pot inrautati problema. Boala se poate diagnostica prin radiografiere, care se face in jurul varstei de 8-9 luni, sau mai devreme, daca apar probleme locomotorii. Exemplarele folosite la reproductie se vor examina obligatoriu pentru a determina daca au sau nu boala. Radiografiile vor fi trimise la OFA- Fundatia de Ortopedie pentru Animale, unde vor fi examinate de un specialist, care va califica conformatia articulatiei soldului ca fiind excelenta, buna, satisfacatoare sau displazica (variind de la moderat la sever). Cainii din rasa Ciobanesc Australian mai prezinta o serie de probleme oculare, care sunt de asemenea ereditare, si care afecteaza vederea in diferite grade, mergand pana la pierderea totala a vazului. Aceste afectiuni pot fi : coloboma oculara, coloboma irisului, cataracta juvenila sau senila, dezlipirea de retina, membrana pupilara persistenta, atrofie retiniana progresiva, districhiazis. Din cauza frecventei mari a aparitiei acestor afectiuni, cainii folositi la reproductie sunt supuse anual unui control oftalmologic, si trebuie sa fie evaluate de Fundatia pentru Oftalmologie Canina.
28.06.200823.8KB
InapoiInainte